Cătălin Anghel, antrenorul principal al formației Viitorul Constanța, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului de astăzi de la Ovidiu din runda a doua a play-out-ului Ligii 1 cu Gaz Metan, că victoria este singura variantă pe care o ia în calcul.
„Orice partidă câştigată înseamnă imens pentru noi. De aceea le-am numit finale. Oricare două partide câştigate la rând te pot duce mult mai sus în clasament, dar şi reversul e valabil. Dacă nu obţii rezultate poţi să te afunzi şi se iese greu de acolo. Aşa că e momentul să facem mai mult în teren şi să câştigăm meciul cu Gaz Metan”, a declarat Cătălin Anghel, antrenorul principal al formației Viitorul Constanța.
Cele două formații sunt despărțite de două puncte înaintea acestei confruntări, ardelenii find pe 5 cu 18 puncte iar constănțenii pe 7 cu 16 puncte, ambele beneficiind de rotunjirea de 0.5 puncte aplicată echipelor care au terminat „regularul” cu punctaj impar. În prima rundă din play-out Viitorul a cedat la limită la Arad cu UTA, scor 1-0 în timp ce Gaz Metan a fost ținută în șah de FC Voluntari la Mediaș, scor 1-1.
Partida de la Ovidiu dintre Viitorul și Gaz Metan va începe la otra 19:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look. Variantele de profit de la acest meci dar și de la celelate dueluri programate astăzi în play-out sunt AICI.
Program etapa 2 play-out Liga 1
Marți, 20 aprilie
ora 16:45 FC Hermannstadt – Astra
ora 19:00 Viitorul – Gaz Metan
ora 21:30 Dinamo – UTA
Miercuri, 21 aprilie
ora 16:45 FC Argeş – Chindia
Joi, 22 aprilie
ora 17:30 Poli Iaşi – FC Voluntari
Clasamentul play-out-ului din Liga 1
1 Chindia Târgoviște 23*
2 UTA 22*
3 FC Argeș 21 pct
4 Astra 20
5 Gaz Metan 18*
6 FC Voluntari 17
7 Viitorul 16*
8 Dinamo 15*
9 Poli Iași 14*
10 FC Hermannstadt 13
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte